The Rolling Stones pleacă într-un nou turneu în 2014

The Rolling Stones pleacă într-un nou turneu în 2014
Publicat: 05/12/2013, 15:58
Actualizat: 29/03/2019, 18:29

Trupa The Rolling Stones a anunțat că va pleca într-un nou turneu în 2014, cu un prim concert stabilit pe 21 februarie, în Abu Dhabi, formația urmând să susțină spectacole și în Orientul Îndepărtat și în Asia, informează dailymail.co.uk.

„De abia aștept să urc pe scenă, mai ales în Abu Dhabi”, a declarat Mick Jagger despre noul turneu. „Îmi doresc să cântăm toate melodiile noastre preferate”, a mai spus acesta.

Trupa The Rolling Stones – formată din Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts și Ronnie Wood – a cântat pentru prima dată la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie, la sfârșitul lunii iunie, iar în iulie a avut două concerte cu casa închisă în Hyde Park din Londra.

„Cel mai frumos loc pentru mine din întreaga lume este pe scenă”, a afirmat și Keith Richards.

De asemenea, The Rolling Stones va concerta în Australia și Noua Zeelandă, în Perth, Adelaide, Sydney, Melbourne, Hanging Rock, Brisbane și Auckland.

Mick Taylor, care a fost membru al formației între 1969 și 1974, va fi invitat special al turneului, cu încă două spectacole în Asia care urmează să fie anunțate.

The Rolling Stones, înființată la Londra, în 1962, este una dintre cele mai renumite formații rock din lume. Trupa este formată din Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts și Ronnie Wood. The Rolling Stones a vândut peste 200 de milioane de albume în lumea întreagă și a susținut mii de concerte cu casa închisă.

În 2007, formația The Rolling Stones a concertat și în România, în București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Doi turiști au fost șocați de nota de plată de 811 euro pentru 2 băuturi,...
Ilie Năstase s-a despărțit de Ioana: 'Durere mare…'. A plecat singur în Cehia, cu lacrimi...
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant...
Un bărbat care își căuta soția dispărută de-acasă a descoperit că aceasta fusese înghițită cu...
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Secretul longevității celui mai VÂRSTNIC fotbalist din lume. Ce mănâncă Kazuyoshi Miura și ce stil...
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din...
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a...
Cum se apără femeia acuzată că ar fi mușcat un copil pe o plajă din...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
ABANDONATE într-o mină! Peste 50 de mașini clasice VOLKSWAGEN au fost date uitării - VIDEO
Scandalul după golul Turciei la Euro ia amploare. Ambasadorul turc a fost convocat de germani....
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
O stațiune din România, spaima turiștilor. Fug din cauza mizeriei în care a ajuns
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Victor Vrînceanu, dezvăluiri cutremurătoare la adresa Andreei Antonescu: ”Mă trezesc că o persoană străină stă...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Istoria modei, modificată pentru totdeauna de invenția acelor din os de acum 40.000 de ani
×